Situaţie nefastă ! Cea mai buna gimnastă a României la Jocurile Olimpice, accidentată


La ultimele antrenamente, Larisa Iordache nu şi-a făcut tot 

exerciţiul, ci doar două diagonale fără elemente de 

dificultate sporită. Sportiva vrea să rişte şi să concureze cu

 dureri, însă antrenorii Bellu şi Bitang nu doresc ca 

problema medicală să se agraveze. Dacă nu se întâmplă o 

minune peste noapte, Larisa ar putea concura la un singur 

aparat, paralele


Larisa Iordache, în vârstă de 16 ani, singura gimnastă a Romaniei cotată cu şanse mari la podium la individual compus, acuză probleme medicale la Londra.


Potrivit medicilor, Larisa suferă de fasciita, o afecţiune a membranei care înveleşte călcâiul şi care pune în pericol desfăşurarea sportivei.


Campioana europeană la sol din 2012 acuză dureri la calcâi şi miercuri seara ajungând la o clinică din capitala Marii Britanii pentru a fi consultată de un specialist.

Mai exact, fasciita solicită o perioada lungă de recuperare, iar gimnasta va trebui să treacă peste durerile provocate de această afecţiune pentru a participa la Jocurile Olimpice.

Romania urmează să intre în concursul de gimnastică duminică, 29 iulie 2012, de la ora 11:30, atunci când au loc calificările.




Gimnasta Maroney nu se aventurează.


Potrivit sitului oficial al olimpiadelor gimnasta americană McKayla Maroney, în vârstă de 16 ani, refuză să fie luată de val privind medalia de aur şi insistă că echipa americană consideră că nu au asigurată medalia de aur .

Maroney consideră că trebuie numai să facă treaba cât mai bine ci nu să viseze la medalia de aur.

Echipa gimnastei este favorita la câştigarea aurului la echipe.

Update! Mai puțin de 24 de ore până la începerea Jocurilor Olimpice și Paralimpice



Mâine 27 iulie 2012 va fi în curs de desfăşurare ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice și Paralimpice!

Milioane de oameni din întreaga lume vor fi cu ochii pe miile de artişti, interpreţi sau executanţi care vor da tot ce au mai bun! 

Vineri dimineața între orele 8:12 - 8:15 clopotele vor răsuna în toată Anglia și vor da startul Jocurilor Olimpice și Paralimpice; artisul și muzicianul  Martin Creed îi invită pe toți cei care vor să i se alăture echipei care, cu ajutorul unui clopot fie el de bicicletă, sonerie, biserică sau altele, vor ura BUN VENIT Jocurilor Olimpice și Paralimpice. 

Chiar și Big Bang-ul va bate de peste 40 de ori în trei minute.

Alaturate și tu! Intra pe AllTheBells.com

Acest proiect este susținut de către Distribuitorul Loteriei Olimpice și de Primarul Londrei.


Update***** Vizualizează live ruta torţei olimpice şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice! Click Aici!

România la Jocurile Olimpice de vară din 2012

România va participa la Jocurile Olimpice de vară din 2012 din LondraRegatul Unit în perioada 27 iulie - 12 august 2012. 


ATLETISM Peste 20 de sportivi
Sorin Matei, preşedintele forului român de atletism a creionat strategia. "Ne dorim, în primul rând, ca numărul atleţilor care vor participa să depăşească 20, o dorinţă care nu este departe de realitate, dintr-un lot de olimpic de 23, iar mulţimea concursurilor internaţionale constituie tot atâtea oportunităţi de a reuşi "minima" pentru Londra. În colaborare cu COSR, am decis să înscriem şi sportivii cu baremul B, tinerii care obţin medalii europene sau mondiale, astfel că putem spune că avem şase sportivi care ţintesc, cu şanse, o medalie la Londra".

SCRIMĂ 8 plus 4?

"Aşteptăm calificările pe zonă care se vor desfăşura la Bratislava. Ar mai putea accede la Londra, la individual, câte un sportiv la sabie feminin, floretă masculin şi floretă feminin şi spadă masculin. Sperăm la numărul maxim - patru", ne-a declarat antrenorul federal Roxana Scarlat Bârlădeanu.

TENIS DE MASĂ O minune?

Tenisul de masă pare dominat la feminin de asiatice. Chiar şi de cele cu paşaport european. Vor putea Samara şi Dodean să le provoace lacrimi ochilor oblici? "Am spus mereu că echipa noastră feminină e una de mare clasă, una care ar putea să le pună probleme chiar şi asiaticelor. Sunt crescute şi formate la şcoala de tenis de masă din România. Podiumul e un vis frumos, dar valoarea lor ne dă speranţe", susţine Cristinel Romanescu.

GIMNASTICĂ Emoţii la feminin

Gimnastica este sportul care nu s-a întors fără aur de la Jocurile Olimpice. Titluri cu echipa şi la individual, fetele şi băieţii au făcut din această disciplină cea mai galonată din sportul românesc. Echipa feminină, cea spre care se îndreaptă speranţele de medalie, lasă în urmă o retragere cu greutate, a Anei Porgras şi o accidentare urâtă a Sandrei Izbaşa, în timp ce băieţii sunt cu ochii pe liderul Marian Drăgulescu, aflat încă în recuperare. "Este îngrijorător ceea ce se întâmplă la lotul feminin, dar încercăm să trecem peste această situaţie. Ne confruntăm cu mici probleme de efectiv, însă toată lumea lucrează serios, toţi suntem conştienţi că timpul e scurt şi ne dorim să nu mai avem surprize neplăcute pe viitor", a explicat Adrian Stoica, preşedintele FRG.

KAIAC CANOE Doi într-o cursă

  Campioni mondiali şi europeni în ultimii doi ani, Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi pot aduce după 12 ani de secetă un titlu olimpic la canoe. În cărţi pentru medalia de aur, cei doi trag tare zilele acestea, în "apă caldă" într-un cantonament în Antalya, fiind deja cu gândul la prima verificare a anului, în luna mai la o etapă de Cupă Mondială. "Până acum totul merge bine şi speranţele noastre pentru Londra cresc. Ne dorim o medalie, două, una chiar de aur prin barca de dublu. Nu e nicio presiune pe noi, nu ne gândim la ce se aşteaptă alţii, nu are rost să ne facem gânduri de acum", spune Ioan Bîrlădeanu, preşedintele FRKC. 

CANOTAJ Cinci fete au revenit

Medaliat constant la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice, canotajul este disciplina spre care se îndreaptă iarăşi speranţele de aur. Odată cu revenirea în antrenamente a campioanelor olimpice de la două rame fără cârmaci, Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache, dar şi fostelor colege din barca de 8+1 de la Beijing, Aurica Bărăscu, Rodica Şerban şi Ioana Rotaru concurenţa pentru a prinde echipa care va trage la Londra a devenit acerbă. "E clar că fetele au revenit numai pentru aur şi asta e cea mai bună motivaţie pentru toată lumea. Nu ne gândim cât timp mai avem până la Londra, ci deocamdată toată atenţia noastră e centralizată pe pregătire. E normal să fie presiune, aşteptări de aur are toate lumea, inclusiv noi", spune Elisabeta Lipă, preşedintele FR de Canotaj.

Ioan Dobrescu: "Cel puţin opt medalii"

  Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, a dezvăluit obiectivul delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra. "Anul acesta avem două mari obiective: să calificăm cât mai mulţi sportivi la Jocurile Olimpice de la Londra cu ocazia competiţiilor care vor avea loc în primele luni ale anului şi să finalizăm cu succes, mai întâi din punct de vedere logistic, iar apoi ca participare, prezenţa delegaţiei României la importanta competiţie. Sper ca numărul componenţilor lotului care va face deplasarea la Londra să fie de cel puţin 100 de sportivi, care să cucerească minimum opt medalii'', a declarat Dobrescu. 

4 medalii de aur a cucerit delegaţia României la Jocurile Olimpice din 2008 din China

150 de zile mai sunt până la debutul JO

ATLETISM

Marian Oprea (triplusalt)
Adelina Gavrilă (triplusalt)
Nicoleta Grasu (disc - foto)
Mihai Donisan (înălţime)
Marius Ionescu (maraton)
Maria Negoiţă (suliţă)
Bianca Perie (ciocan)
Viorica Ţigău (lungime)
Constantina Diţă (maraton)
Mihaela Botezan (maraton)
Cristina Bujin (triplusalt)
Esthera Petre (înălţime)
Cristina Casandra (3.000 m obstacole)
Claudia Ştef (20 km marş)
Ana Maria Groza (20 km marş)

Box

  Bogdan Juratoni (75 kg) - În aprilie va avea loc în Turcia turneul preolimpic. România mizează pe Ionuţ Gheorghe, Răzvan Andreiana şi Mihai Nistor 

Canotaj

M. Bursuc, I. Zaharia, C. Grigoraş, I. Dorneanu, A. Cojocariu, A. Boghian, R. Cogianu, E. Mironcic, T. Gidoiu (8 + 1)
Aceasta este echipa care a obţinut calificarea, dar în team ar putea intra "veteranele" revenite de curând: Aurica Bărăscu, Rodica Şerban şi Ioana Rotaru Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu (2 rame)

Ciclism

Andrei Nechita (şosea)

Gimnastică

Marian Drăgulescu
Flavius Koczi
Ovidiu Buidoşo
Marius Berbecar
Vlad Cotuna
Cristian Băţagă

Sandra Izbaşa
Cătălina Ponor
Larisa Iordache
Amelia Racea
Diana Bulimar
Diana Chelaru

Haltere

Valeriu Calancea
Răzvan Martin
Gabriel Sâncrăian
Antoniu Buci
Marius Danciu
Adrian Ghişoiu
Roxana Cocoş

Tenis de masă

Elisabeta Samara (simplu)
Daniela Dodean (simplu)
Adrian Crişan (simplu)

Este calificată echipa feminină astfel încât pe lângă Samara şi Dodean va mai merge la Londra încă o sportivă. Pentru al treilea loc sunt în cărţi Bernadette Szocs, Iulia Necula şi Camelia Poştoacă

Tir

Lucia Mihalache (skeet)
Alin Moldoveanu (10 m puşcă a.c.)

Scrimă

Ana Brânză (spadă)
Loredana Dinu (spadă)
Simona Gherman (spadă)
Anca Măroiu (spadă)
Rareş Dumitrescu (sabie, foto)
Florin Zalomir (sabie)
Tiberiu Dolniceanu (sabie)
Cosmin Hăncianu (sabie)

  Calificările nu s-au încheiat, însă sportivii mai sus menţionaţi matematic nu mai pot rata JO 
La echipe, antrenorul va alege înaintea JO doar trei sportivi, al patrulea urmând a fi rezervă

Nataţie

Camelia Potec
(400 m, 800 m)
Dragoş Agache
(100 m bras)
Alexandru Coci
(100 m fluture, 200 m fluture)
Norbert Trandafir
(50 m liber, 100 m liber)

Kaiac - canoe

Ionuţ Mitrea - Bogdan Mada (K2 200 m)
Iuliana Paleu - Irina Lauric
(K2 500 m)
P. Gavrilă - Şt. Vasile -
I. Ioneticu - T. Neagu (K4 1.000 m)
Victor Mihalachi - Liviu Dumitrescu (C2 1000 m)

Calificări în desfăşurare

Handbal

Selecţionata lui Radu Voina va evolua între 25 şi 27 mai, la preolimpicul de la Lyon. Oana Manea şi colegele sale se vor lupta cu Franţa, Muntenegru şi Japonia pentru două locuri vacante. Practic, trei formaţii îşi vor măsura forţele pentru două locuri, niponele neavând capacitatea de a se infiltra în lupta pentru accederea la JO

Polo

Reprezentativa lui Istvan Kovacs va juca în aprilie la turneul preolimpic de la Edmonton, unde 12 echipe se luptă pentru patru locuri vacante. România a fost repartizată în grupă cu Muntenegru, Germania, Grecia, Olanda şi Macedonia. Tricolorii trebuie să prindă locul patru în serie pentru a ajunge în sferturi. Dacă se vor impune în meciul din sferturi, ajung la JO.

Tenis

În sportul alb am putea trimite maximum patru fete la simplu, cu condiţia să fie în Top 56. La simplu masculin e acceaşi lege, Victor Hănescu având cele mai mari şanse.

La dublu mixt, Horia Tecău şi Monica Niculescu au şanse mari, dar organizatorii vor decide şi în funcţie de ultimele rezultate. Niculescu şi Tecău au mai jucat la dublu mixt

La dublu dacă un român se află în Top 10, automat e calificat şi îşi poate alege ce partener vrea din ţara sa. Spre exemplu, Horia Tecău va opta pentru Victor Hănescu, pentru că au mai jucat împreună. Dacă nu se află în Top 10, Horia se va înscrie pe lista de aşteptare.

Lupte

LA Lupte CALIFICĂRILE NU S-AU ÎNCHEIAT. ÎN CĂRŢI SUNT Eusebiu Diaconu, Virgil Munteanu şi Robert Pap (greco-romane), Ştefan Gheorghiţă, Yan Ceaban, Marius Atofani, Rareş Chintoan Estera Dobre, Ana Maria Pavăl, Georgiana Paic (libere)

Judo

La judo calificările nu s-au încheiat. În cărţi sunt Alina Dumitru, Corina Căprioriu, Andreea Chiţu, Daniel Brata, Vlăduţ Simionescu, Dan Fâşie, Costel Dănculea

A XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice se va desfășura la LondraMarea Britanie, în perioada 27 iulie - 12 august 2012. Londra va deveni astfel primul oraș din istoria modernă care organizează Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 și1948. 

Membrii Comitetului Olimpic Internațional, care s-au reunit la cea de-a 117-a sesiune de la Singapore, au decis să elimine baseball-ul și softbalul din lista sporturilor de la JO de vară din 2012, reducând astfel numărul lor la 26. Numărul de sporturi nu va rămâne neapărat fix, ci doar numărul de probe sportive (302) și numărul atleților (10.500). Tot la aceeași sesiune, COI a respins cererile pentru cinci noi sporturi olimpice: golfulmersul cu rolelerugby-ul cu 7 jucători, care au fost eliminate la prima votare, apoi karate și squash-ul care au fost votate în proporție de 51 % dar nu au atins pragul necesar de două treimi. 


Autoritatea pentru Organizarea Jocurilor Olimpice (ODA), a predat site-ul Satul Olimpic de la Londra Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice (LOCOG). Predare marchează începutul procesului de mare pentru a se potrivi-out de apartamente noi si gata de a primi Village sportivi şi oficiali din întreaga lume, în timp de şase luni.

De patru ori medaliată cu aur olimpic Matthew Pinsent a fost la îndemână pentru a ajuta "în paturile" de LOCOG lift procesul de a ajuta, în prima mai mult de 16.000 de paturi, care vor fi instalate în satul în următoarele luni.

Satul Olimpic va fi capabil de a casa 16.000 de sportivi si oficiali de echipa in timpul Jocurilor Olimpice şi a 6.200 de sportivi si oficiali de echipa, împreună cu 1.000 de arbitri şi arbitri în timpul Jocurilor Paralimpice. Preşedintele LOCOG Seb Coe, a spus, "Sportivii sunt la inima Jocurilor la Londra 2012 şi planurile noastre pentru Satul Olimpic le va oferi cu o casă de-acasa ca se pregatesc pentru unul dintre cele mai mari momente sportive din viaţa lor."

Sarcina mamut de echipare Village este acum in curs de desfasurare si nici un detaliu nu a fost uitat. Cele 16.000 de paturi va fi îmbrăcat cu lenjerie de pat şi de 64.000 de 21.000 de perne, în timp ce 9.000 de dulapuri sunt instalate vor veni complet, cu 170.000 de umeraşe.

Facilităţile pentru ceea ce va fi cea mai mare operaţiune de catering pe timp de pace, în lume sunt, de asemenea, în construcţie. In timpul jocurilor de până la 60.000 de mese vor fi servite în fiecare zi, utilizând o gamă largă de ingrediente, inclusiv 5.000 de pâini, 232 de tone de cartofi, 75.000 de litri de lapte şi de mai mult de 330 de tone de fructe şi legume.

ODA început să lucreze la sat, în iunie 2008 şi a finalizat construirea a 2,818 de apartamente noi la timp. După Jocuri, apartamentele vor crea o moştenire ca acestea să devină o comunitate de case din nou să fie cunoscut sub numele de East Village. Aceasta va oferi de înaltă calitate locuinţe - atât la preţuri accesibile şi privat, închiriate sau deţinute - parcuri, piete publice si unele dintre cele mai bune conexiuni de transport din capitala.

Din casele din sat, 1379 va oferi de înaltă calitate la preţuri accesibile locuinţe, în timp ce restul de 1.439 de proprietati vor deveni locuinţe private. De construcţie a satului a fost inclus, de asemenea, dezvoltarea unui campus educaţie de clasă mondială - Academia Chobham - cu 1.800 de locuri pentru studenţi. 

Totalul afișărilor de pagină